Premierul grec Alexis Tsipras și-a recunoscut înfrângerea în alegerile parlamentare de duminică și l-a sunat pe rivalul său, liderul partidului Noua Democrație, Kyriakos Mitsotakis, pentru a-l felicita, informează ziarul grec Kathimerini.
Premierul elen Alexis Tsipras, care efectuează o vizită la Moscova, a afirmat că Grecia discută cu Uniunea Europeană în privința extinderii gazoductului TurkStream de pe teritoriul grec către alte state UE, informează publicațiile Hurriyet și Kathimerini.
Grecia ”își reia astăzi în mâini destinul”, s-a felicitat marți premierul grec Alexis Tsipras, într-un mesaj televizat de pe Insula Itaca - simbolul lungii călătorii a lui Ulyse, relatează AFP.
Premierul grec Alexis Tsipras a supraviețuit sâmbătă votului de neîncredere din Parlament inițiat ca urmare a acordul privind denumirea Macedoniei, anunță BBC. Aceasta în timp ce în fața sediului Legislativului, dar și în țară, aveau loc proteste față de acord.
Grecia și creditorii săi ar trebui să aprobe rapid a doua evaluare a reformelor convenite în schimbul deblocării unor noi fonduri din programul de salvare, pentru că în caz contrar riscă să provoace instabilitate financiară în zona euro, a avertizat duminică un oficial european.
Prim-ministrul grec Alexis Tsipras a lansat un apel răsunător luni seară pentru reducerea datoriei în timp ce guvernul său a prezentat un buget de austeritate pentru 2016 respectând strict obiectivele planului internațional de salvare, într-un nou spirit de cooperare cu creditorii europeni și FMI, notează agențiile Reuters și DPA.
După numărarea a aproape 90% din voturi, Syriza, partidul fostului premier Alexis Tsipras, a obținut 35,55% din voturi la alegerile legislative ce au avut loc duminică în Grecia.